Prietenia este adesea privită ca unul dintre cele mai pure și sigure tipuri de relații. Îți împarți gândurile, visele și grijile, ai sentimentul că cineva îți este alături necondiționat și că există un spațiu comun unde ești acceptat exact așa cum ești. Însă, în realitate, prietenia – la fel ca orice altă relație umană – este influențată de interese personale, de nevoi emoționale și de vulnerabilități.
De ce putem fi „orbi” într-o prietenie?
Uneori, ne lăsăm purtați de entuziasm și de dorința de a construi ceva împreună. Vedem în celălalt un partener de drum, un sprijin, un „aliat”. În acele momente, mecanismele psihice care ne protejează (precum gândirea critică sau atenția la detalii) se diminuează, pentru că nevoia de siguranță și apartenență este mai puternică.
Cauzele cele mai frecvente sunt:
- Nevoia de apartenență – dorința de a nu fi singur și de a împărți responsabilități sau bucurii.
- Idealizarea – tendința de a proiecta în celălalt propriile calități (loialitate, corectitudine, generozitate).
- Credința în reciprocitate – convingerea că dacă eu ofer, și celălalt va oferi înapoi.
- Evitarea conflictului – preferința de a „nu strica prietenia” chiar și atunci când simți că ceva nu e în regulă.
- Vulnerabilitatea emoțională – în momente de fragilitate, avem nevoie să credem că cineva ne este aproape, chiar dacă semnele contrarii există.
Interesele ascunse
În spatele oricărei relații există și nevoi mai puțin vizibile:
- nevoia de sprijin material (bani, locuință, resurse comune),
- nevoia de validare (a fi văzut, apreciat, confirmat),
- nevoia de putere sau control (a avea pe cineva care „se bazează pe tine”),
- nevoia de siguranță emoțională (a nu fi singur, chiar dacă asta presupune un dezechilibru).
Atunci când aceste nevoi nu sunt recunoscute și discutate deschis, ele pot eroda treptat autenticitatea prieteniei.
Cum ne simțim când masca, cade?
Descoperirea că prietenia nu era ceea ce părea poate aduce:
- dezamăgire și tristețe,
- furie și sentiment de trădare,
- pierdere materială sau financiară,
- scăderea încrederii în ceilalți și în propria capacitate de a alege oamenii potriviți.
Este o rană relațională, care afectează nu doar relația prezentă, ci și disponibilitatea de a mai crea alte legături în viitor.
Lecțiile ascunse în dezamăgire
Deși dureroase, aceste experiențe pot deveni ocazii de creștere personală. Ele ne ajută să:
- ne cunoaștem mai bine propriile nevoi,
- învățăm să punem limite sănătoase,
- alegem mai conștient relațiile în care investim,
- înțelegem că loialitatea autentică nu are legătură cu avantajele materiale, ci cu respectul și susținerea reciprocă.
Cum putem merge mai departe?
- Validarea emoțiilor – acceptă că e normal să te simți rănit, furios sau dezamăgit.
- Analiza experienței – întreabă-te ce semne ai ignorat și de ce. Nu pentru a te învinovăți, ci pentru a învăța.
- Redefinirea limitelor – hotărăște ce ești dispus să oferi și ce nu, în viitoarele prietenii.
- Redobândirea încrederii – prietenia adevărată există, dar necesită timp și discernământ.
Concluzia?
Prietenia rămâne un spațiu esențial al vieții noastre, dar ea nu este imună la interese și nevoi ascunse. A înțelege dinamica dintre ceea ce oferim și ceea ce primim ne ajută să alegem mai conștient oamenii pe care îi lăsăm aproape și să construim relații bazate pe autenticitate, nu pe promisiuni goale.
Dacă simți că ai trecut prin dezamăgiri și îți este greu să mai ai încredere, psihoterapia poate fi un spațiu sigur unde să explorezi aceste experiențe și să redescoperi resursele de care ai nevoie.
Psihoterapeut Ramona Stancu 