
În societatea modernă, asumarea tuturor acestor roluri, nu mai este o excepție, din păcate, ci este una frecvent întâlnită. Iar toate aceste responsabilități duc, de cele mai multe ori, la eșecuri. Încercăm să ne asumăm responsabilitatea cuplului, ulterior a soției și a mamei, apoi a fiicei unor părinți în vârstă. Suntem preocupate, în același timp și de carieră și încercăm să le îmbinăm pe toate acestea iar cei din jurul nostru cred ca este firesc și normal să facem asta pentru că așa i-am obișnuit. Acestea sunt granițe nesănătoase care pot duce la frustrări, epuizare și anxietate, pentru că, perfecțiune nu există. De aceea, e bine să învățăm să stabilim granițe sănătoase, aceasta însemnând să învățăm să delegăm responsabilități, să învățăm să ne asumăm răspunderea dar, în același timp, să și cerem și să acceptăm ajutor din partea celorlalți. Toate acestea pentru a ne menține o stimă de sine ridicată, pentru a putea trăi în armonie și echilibru atât cu noi cât și cu cei din jurul nostru. Avem nevoie de spațiul nostru emotional și psihic, avem nevoie de sănătate, atât fizică cât și psihică. Avem nevoie să permitem să intre în viața noastră doar ceea ce este acceptabil pentru noi și să ținem deoparte ceea ce ne deranjează, avem nevoie să ne protejăm. Chiar dacă știm că toate rolurile ni le asumăm inconștient, în funcție de tiparul maternal din familia de origine, putem alege să schimbăm!
Ai incredere în tine! Știi exact ce valoare ai!
Ia decizii! Nu-i lăsa pe alții să o facă în locul tău!
E o artă, știu, dar tu, femeie, ești cel mai fin artist!