Înfrângere = dependență, contradependență sau independență?

  

„Nimeni nu vă poate face să vă simţiţi inferiori fără acordul vostru” Eleanor Roosevelt

Această afirmaţie este una extrem de corectă. Dacă o persoană se cunoaşte pe sine, deşi orice contact cu cei din jur o influenţează, este capabilă să selecteze corect informaţiile pe care le primeşte. Dar, oare, cum ajunge o persoană să se cunoască pe sine și să reușească să se impună? 

Capacitatea unui om de a se impune depinde de biografia sa. Copilul care se bucură, pe parcursul creșterii și educației lui de afecțiune, apreciere, atenție, mai exact, copilul cu atașament securizant, a cărui demnitate nu a fost știrbită și care a avut dreptul la păreri personale, se impune, mai târziu, în viață, aproape fără probleme. Modul în care copilul va recepta și va interioriza modelul de atașament al părinților săi influențează comportamentul și tipul de atașament pe care acesta îl va construi de-a lungul vieții. Tipul de atașament securizant se dezvoltă atunci când adultul a dobândit de-a lungul copilăriei sale un grad mare de independență și autonomie în urma unor interacțiuni calde și responsive cu părinții săi.

Persoanele cu atașament securizant sunt persoane adaptabile, încrezătoare, care tind să vadă relaționarea într-o lumina pozitivă. Sunt persoane sociabile, calde, care se simt confortabil să ofere acces către latura lor emoțională. Ele vor știi, la fel de bine, să facă un pas inapoi atunci când situația o va cere. 

Încrederea pe care o au în sine și în ceilalți va face ca persoanele cu atașament securizant să fructifice fiecare oportunitate apărută de-a lungul vieții, să-și definească limitele și să le comunice și celorlalți.

La polul opus se află persoanele a căror voință a fost frântă de timpuriu. Ele au învățat că este mai bine să tacă și să se supună. Aceste persoane renunță încă de la început să-și manifeste dorințele și să-și susțină interesele împotriva voinței altora. Din teamă, aceste persoane evită conflictele și se adaptează situației. Comportamentul lor se aseamănă cu comportamentul copiilor ce primesc o educație severă și rigidă. Aceștia din urmă sunt ascultători, fac mai tot ceea ce li se cere și, în general, nu contrazic pe nimeni. Acest comportament se numește, în psihologie, dependență. Dependenţa înseamnă mai mult decât consumul unei substanţe sau comportamentul compulsiv. 

Este important de știut că adaptarea acestor persoane la o situație are loc doar la suprafață. În străfundurile lor sunt extrem de agresivi. Și datorită faptului că, odată cu creșterea agresivității se amplifică și pericolul conflictelor, apare astfel un cerc vicios. Tendința către agresivitate este înfrântă în fașă chiar și atunci când o atitudine energică ar fi justificată. Înfrânarea agresivității, datorată fricii, favorizează apariția unor tendințe de slugărnicie, supunere, lașitate.

În așa-numită ”contradependență” ies în evidență stările de agresivitate reprimate. Contradependenții se caracterizează prin aceea că, din principiu, ei susțin întotdeauna contrariul față de afirmațiile celorlalți. Ei sunt cârcotași până în măduva oaselor. De aceea nu este deloc de mirare că ei fac uz de întreaga lor ambiție pentru a nu se da bătuți. Dar, acest fel de comportament are prea puțin de-a face cu ceea ce se cheamă calitatea de a te impune. Și fiindcă abilitatea de a te impune nu este în ultimă instanță decât o formă cultivată a manifestării agresivității sunt în avantaj cei care reușesc să-și adapteze agresivitatea la realitatea adulților. Premisa cea mai importantă pentru acest deziderat este biruirea dependenței față de părinți și abandonarea angoaselor față de autoritatea acestora.

Persoanele contradependente țin oamenii la distanţă, considerând că apropierea de cineva le răpeşte independenţa. Pentru a nu se putea apropia nimeni, își formează un scut de protecție, ceea ce dă impresia că mai mereu este sigur pe el. Întotdeauna celălalt este de vină.

Persoanele contradependente se opun autorității – vezi criza adolescentină. Cuvântul cheie este NU, persoana neagă controlul indiferent de forma sa.

Când persoana își regăsește identitatea și își structurează autonomia în relație cu celălalt, aceasta se numește independență. Cuvântul semnificativ este EU.  Experimentează libertatea propriilor decizii și începe să simtă și responsabilitatea acestor alegeri. 

Dacă aveți dificultăți în a vă impune în viață propriile doleanțe, faceți următoarea analiză:

• Precizați-vă mai întâi punctul de vedere în privința obiectivului propus – ce doriți să realizați prin acest deziderat;
• Este vorba de lucrul în sine: de a avea dreptate sau de cu totul alte motive?
• Aduceți și argumentele care se impun: ce avantaje și ce dezavantaje vei avea într-o atare situație;
• Dacă vă faceți griji din pricina reacțiilor pe care le așteptați din partea celorlalți, discutați deschis cu persoanele respective, despre temeiurile dumneavoastră;
• Nu evitați conflictele și învățați să vă confruntați într-un mod deschis, civilizat.*

*Cum să ne calculăm coeficientul de personalitate?, Dr. Gerti Senger și Dr. Walter Hoffmann